Capitolul 6

Trecusera doua zile de la „Incidentul Tanya”, asa cum am ajuns sa-l numesc, si, Slava Domnului, Edward statuse langa mine aproape in fiecare secunda. Niciun moment Tanya/Edward singuri.

Era duminica dimineata, si fusese a …cine mai stie numarul… data cand ma trezeam in bratele lui. Speram sa atingem infinitatea la un moment dat. Printre gene, am vazut lumina. Oh nu…era insorit afara.

„La dracu!”. Primele mele cuvinte pline de bucurie ale zilei.

Prin vederea adormita, incetosata, l-am vazut pe Edward zambind. „Buna dimineata si tie, rasarit de soare”, a spus el.

„Grrrrrrr”, am marait eu la el, aruncandu-i „privirea”.

„Ai uitat cumva sa-mi spui ceva?…Ca de exemplu cand te-ai transformat in lupoaica?”, vocea lui era plina de ras.

Eu m-am gandit un moment. „Pai, cel putin nu mai trebuie sa-ti faci griji in legatura cu „eu murind” de acum incolo”.

El si-a mentinut zambetul, insa ochii i s-au strans. „Acum de ce mai mori?”

„Oh…pai, cand Charlie o sa ma stranga de gat ca am ratat ziua noastra tata/fiica, deoarece viitorul ginere nu m-a trezit…”, l-am certat eu, si totusi dupa ce am facut asta, mi-am ingropat fata in pieptul lui.

„Bella, iubito”, a murmurat el, „uita-te afara”.

Intorcandu-mi fata spre dreapta, m-am uitat pe fereastra. Afara era inca intuneric – lumina puternica venea din baia mea.

„Oh”, am spus eu, uitandu-ma in sus, apoi am balmajit, „scuze”, inainte sa-mi prabusesc din nou fata pe trupul lui de marmura ca sa-mi ascund roseata stanjenita.

Am simtit cum el imi apuca o suvita din parul meu ciocolatiu si si-o infasura pe degete. „E chiar in regula”, a spus el, „esti adorabila cand te enervezi”.

Eu m-am uitat in sus. „Nu asta e tocmai efectul pe care il vroiam”.

El inca se juca cu suvita intunecata, rasucind-o sa vada diferitele efecte pe care lumina din baie le arunca asupra ei. Un colt al gurii lui s-a ridicat. „O sa incerc sa par intimidat data viitoare”, m-a tachinat el.

Razand, i-am spus, „Sper ca esti un bun actor”, scufundandu-ma inca putin in fericirea lui.

Am mai stat asa o vreme. Eu strangandu-ma la pieptul lui, desenand cercuri invizibile pe umarul sau. El tinandu-ma si mangaiandu-mi parul. Curios, era cel putin ciudat. Tacerea era pretutindeni, insa nu era apasatoare. Era mai mult ca o patura calda care ne inconjura, acoperindu-ne. Relaxandu-ne.

Asadar, iata-ma, pescuind cu Charlie.

Ugh, peste. Ma pot descurca cu oase rupte. Ma pot descurca cu vampirii. Ma pot chiar descurca cu vampirii mentionati care conduc cu o viteza absolut absurda. Cu ce nu ma puteam descurca totusi, era pestele. Parca auzeam muzica intunecata, tunete si fulgere.

De cand am plecat din La Push, Billy si Charlie nu au vorbit, facand din mine singura candidata la postul de partener de pescuit. Si serios acum, cine eram eu sa ma plang? Dupa toate prin care l-am pus sa treaca, Charlie merita ca eu sa fiu absolut exaltata de carasul auriu.

„Mai da drumul la fir, Bells”, m-a incurajat el, „asta o sa fie unul mare”. Un punct de culoare vie a plescait pe suprafata lacului. Mai mult ca sigur era un peste mare – ceea ce insemna doar si mai multa greata.

Am strans firul mai tare, invartind manerul mulinetei pana cand eram aproape sa-l rup. Pestele era mai aproape acum.

„E aproape”, am spus eu, incercand sa par entuziasmata.

„Lasa firul putin mai lejer”, mi-a explicat el, „Acum trage-l si strange-l mai tare”.

Am facut asa cum mi-a spus el, urmand indicatiile lui Charlie pana cand pestele se zbatea pe ponton.

„Buna treaba, Bella”, a exclamat Charlie, batandu-ma cu putere pe spate.

„Multumesc”, am spus, „Si acum?”

„Il ridici asa”, mi-a spus el, apucand pestele de gura si scotandu-i carligul, „Ia incearca tu”. El flutura pestele in fata mea.

Eu incercam sa ma abtin sa nu ma stramb, insa am luat pestele pana la urma.

Charlie a zambit, „Acum arunca-l inapoi in apa”.

Bucuroasa, am aruncat carasul din nou in casa lui de apa.

„Asta trebuie sa fi fost unul de cinci kile”, a decretat Charlie, „Banuiesc ca asta e ziua noastra norocoasa”.

„Banuiesc si eu”, am fost eu de acord. Norocoasa, pentru mine cel putin, insemna un loc unde sa nu fie implicat niciun fel de peste, „Hei, tata”, am spus eu.

„Da”, a raspuns el, aruncand din nou undita in apa.

„Ma duc pe plaja. Toata treaba asta cu pescuitul m-a obosit. Ok?”

„Da, sigur”, a spus el distrat.

Am mers inapoi depasind docul si m-am asezat pe nisip. De nicaieri, a zburat prin aer o piatra care a aterizat cu o bufnitura langa mine. Eu mi-am aruncat capul in jur, si am putut vedea vag o umbra in forma lui Edward printre copaci.

Am zambit si am inceput sa scriu un mesaj in nisip.

Obsedat?

Serios acum, chiar ii era teama ca pestelui aveau sa-i creasca picioare si sa ma atace?

O alta piatra a zburat cazand langa mine. Am ridicat-o si m-am uitat la ea. Da era sapat in suprafata ei.

Eu am sters primul meu mesaj si am desenat un altul, o inima. Apoi m-am dat deoparte ca el sa poata vedea.

Cu toate astea, inca o piatra a aterizat la picioarele mele. Am prins-o si m-am uitat sa vad ce spunea. Vino aici.

Inainte sa apuc macar sa termin de citit, am auzit un zgomot la picioarele mele. M-am uitat in jos si am ridicat o noua piatra. Te rog, spunea.

Politicos ca intotdeauna. Chiar si prin conversatiile cu pietre.

„Tata”, am strigat eu.

„Da”, a strigat si el inapoi, fara sa-si ia ochii de la lac.

„Pot sa intru in padure putin? – O sa stau aproape, promit”.

El a aruncat din nou undita. „Mda…stai la vedere”, m-a instruit el.

„Asa o sa fac”, am strigat eu, deja la jumatatea drumului spre linia copacilor.

Intrand in padure, ii puteam simti prezenta.

Eram acordata la perezenta lui de acum. El imi spunea ca putea sa imi gaseasca bataia inimii mele intr-o multime. Ei bine, eu ii puteam simti prezenta, ca si cand era ceva diferit, mai bun, in legatura cu spatiile pe care le umplea el.

„Edward”, am soptit eu.

Niciun raspuns. Am zambit.

„Edward, unde esti?”

Crengute au trosnit sub picioarele mele in timp ce calcam pe ele.

Auzind un fosait la dreapta mea, am urmat sursa zgomotului, am trecut de un tufis si apoi m-am oprit. Cineva era in spatele meu.

M-am intors, insa el a fost mai rapid. Aerul gol mi-a intalnit privirea.

Dintr-odata, un brat rece s-a infasurat in jurul taliei mele si mi-a tras trupul spre ce parea a fi un zid de caramida.

„Ce joc amuzant”, am spus eu.

Rasul moale al lui Edward m-a intampinat.

„Nu te-a invatat Renee niciodata sa nu mergi dupa straini?”, m-a tachinat el.

Eu am ridicat din umeri si am zis, „Traiesc pe muchie. Imi place pericolul”.

„Mhmm”, a murmurat el, coborand saruturi ca aripile de fluture de-a lungul gatului meu.

El m-a intors cu fata spre el. In sfarsit, ma puteam uita in ochii lui. ei erau luminosi si plini de intentii. El devenise mai putin serios pe masura ce ne apropiam de data nuntii – Imi placea asta.

Infasurandu-mi bratele in jurul gatului lui, m-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat. Sarutul acesta era mai putin atent, mult mai pasional. Cu mai putine retineri. Mana lui s-a intins ca sa ma tina din spetele gatului. Mi-am impletit degetele in parul lui de bronz.

Edward ma impingea usor, insa eu am prins ideea.

Fara sa rup sarutul, l-am lasat sa ma impinga in spate pana cand am atins un copac.

Eram pierduta. Atat de pierduta – in soldurile lui, si in parul lui, si in respiratia lui. Ma agatam de el. Daca n-as fi fost facuta sandwich intre copac si dragostea vietii mele, genunchii mei probabil ca ar fi cedat si as fi cazut.

Plamani idioti. Nevoia de a respira m-a prins din urma la un moment dat. El a fost cel care a rupt sarutul.

Eu ma zbateam dupa aer. Mainile lui erau deasupra mea, pe copac, de o parte si de alta a fetei mele. Fruntile noastre se atingeau.

Ochii de topaz ai lui Edward nu mai erau atat de controlati cum erau de obicei. Ei ma faceau sa ma simt dorita. Stomacul meu facea tumbe.

„Doua saptamani si jumatate”, a gafait el, „Doua saptamani si jumatate si apoi vei fi a mea”.

„Wow”, am spus eu incet. Acele trei litere au fost tot ce am putut sa adun in acel moment.

El a ranjit intr-un fel innebunitor, posesiv. „Wow?”, m-a intrebat el.

„Wow”, am repetat, simtind cum sangele imi invadeaza fata, „Sunt deja a ta”.

Degetele lui mi-au mangaiat buza de jos. „Insa oficial…”, m-a corectat el.

Am oftat. „Ei bine, cu cat ne casatorim mai repede, cu atat o sa apuc sa traiesc vesnicia langa tine”.

El mi-a aruncat o privire amuzata. „Asa de nerabdatoare suntem dupa moarte, nu-i asa?”

Eram pe cale sa raspund, inainte sa ma gandesc cu adevarat la ce a spus. „Tu chiar crezi asta?”, l-am intrebat.

Ochii lui s-au mutat in alta parte.

„Chiar ai un foarte prost obicei sa raspunzi la intrebari cu alte intrebari, Bella”, a spus el, intorcandu-se sa ma priveasca din nou cu intensitate.

„Si tu, Edward, chiar ai un foarte prost obicei sa le eviti cu totul”, am contraatacat eu.

El a oftat si si-a ferit privirea. Am asteptat un raspuns, insa el n-a mai venit.

Am gesticulat spre el de parca ar fi ghicit corect la Roata Norocului. „Proba A”.

Intr-un final, el s-a intors spre mine, si a spus, „Lucrurile fara bataia inimii sau fluxul sangelui sunt considerate la modul general ca fiind moarte”.

Era ridicol. „Edward, n-as mai fi purtat discutia asta daca ai fi fost mort, si eu nu ma marit cu un cadavru. Nu prea m-a pasionat niciodata chestia cu necrofilia”, i-am spus, incercand sa-l fac sa inteleaga prin umor. „Tu nu esti mort”.

El a inceput sa protesteze, insa l-am oprit.

„Tu esti doar o specie diferita de vietuitoare – Amoeba nici macar n-are deloc inima si e considerata ca fiind vie”.

El arata ca si cand cumpanea serios ceea ce-i spusesem….asta pana cand am adus vorba de Amoeba.

A ridicat dintr-o spranceana, „Ma compari pe mine cu o amoeba?”

Am oftat. „N-ai inteles esenta”.

„Tocmai ce mi-ai spus ca sunt o amoeba”, a spus el nevenindu-i sa creada.

Mi-am aruncat bratele in sus, cedand. „Da, Edward. esti o amoeba. Esti studiat la microscop de catre elevii de pretutindeni la orele de biologie. Felicitari”, am terminat eu.

El a chicotit.

Drace, dar ce amoeba sexy era.

„Deci, ce mai face Nancy Drew si Cazul Vampirului Disparut?”, am intrebat eu.

El a marait. „Nu prea bine. Multumita lui Josius, Volturii stiu acum, si asta e o veste proasta. Daca noi n-o gasim, or sa vina ei sa o caute. Jasper si Emmett cauta urme chiar in momentul asta”, a spus el, „Ei au prins un fir si l-au urmat pana in jos, spre Nevada, insa acolo se termina pur si simplu. Dispare.”

El s-a oprit, ridicandu-si gatul ca si cand ar incerca sa auda ceva.

„Charlie te striga”, a spus el brusc.

Eu m-am incruntat, dandu-i un pupic pe obraz inainte sa ma intorc sa plec.

In momentul asta, conduceam spre casa Cullen, spre Denali.

Alice ma sunase mai devreme si ma rugase sa petrec noaptea la ei. Charlie nu putea niciodata sa o refuze pe Alice, iar eu nu aveam de gand sa-l las pe Edward sa fie cu Tanya fara mine. Eram surprinsa ca nu ma facusem verde la fata doar la simplul gand.

Tragand pe alee, ma intrebam de ce nu venise Edward acasa la mine. El intotdeauna venea cu mine – Alice spusese ca era prins in ceva, dar totusi. Era ciudat.

Eram pe punctul de a ciocani la usa, cand a deschis-o Alice. „BELLA!”, a exclamat ea, cu putin mai mult entuziasm decat credeam eu ca este necesar.

„Intra si hai sa mergem sus”, a continuat ea, tragandu-ma dupa ea.

Eu am aruncat o privire in living in timp ce eram tarata spre trepte, si inima mi-a cazut la picioare.

Stand acolo, pe canapea, erau Tanya si Edward – razand. Flirtand. Ei stateau atat de aproape, incat nu era deloc spatiu intre ei.

Acea veghe gaura, sfasiata si atat de mare care s-a deschis cand el m-a parasit, a inceput din nou sa sangereze. Dupa ziua de azi, dupa acel sarut, eu crezusem…cum putea sa faca asta?

Deci din cauza asta era Alice asa cum era.

„Bella, hai sa mergem!”, a spus ea, zgaltaindu-mi bratul.

„Nu, Alice”, am suierat eu, „Cred ca o sa stam chiar aici”.

M-am holbat la scena de pe canapea pana am vazut rosu. Apoi, Kate a aprut in imaginea mea. „De parca ai fi avut vreo sansa, omule”, si-a batut ea joc.

„Taci din gura, Kate!”, a marait Alice la ea.

„Nu fac decat sa-i aduc micile ei fantezii prostesti inapoi pe pamant”, i-a dat ea peste nas.

Kate si Alice au inceput sa se certe care incotro, una cu cealalta, insa eu nu auzeam nimic din ce spuneau ele. Urechile mele imi tiuiau de furia pe care o simteam.

Edward auzise larma si s-a uitat in sus la mine, cu o expresie surprinsa in ochii lui aurii…un pusti prins cu mana in borcanul cu bomboane.

Speram ca el sa creada ca si acum sunt adorabila, pentru ca eram mai furioasa decat fusesem vreodata in toata viata mea.

„Buna, Edward”, am strigat eu. Numele lui, care in mod normal se scurgea atat de usor de pe buzele mele, era acum sfasiat din gatul meu intr-un zgomot gutural.

Edward s-a dezlipit de Tanya, cu o expresie de confuzie pe fata, insa mie nu-mi pasa.

Am simtit lacrimile umplandu-mi ochii.

Rezistand nevoii urgente de a zbiera la el, de a-l lovi, sau de a cadea la picioarele lui implorandu-l sa ma ridice, am insfacat-o pe Alice si am spus, „E timpul sa mergem”.

Am luat-o in sus pe trepte ca o furtuna pana in camera lui Alice.

Ea a intrat ezitanta, „Bella”, vocea ei era la fel ca si prezenta, ezitanta.

Eu m-am asezat pe canapeaua ei eleganta si am clipit de cateva ori…asteptand sa ma trezesc, la fel ca si data trecuta. M-as trezi si totul n-ar fi decat un vis urat.

Lacrimile imi curgeau siroaie pe fata. „Oh, Bella”, a spus ea, venind si asezandu-se langa mine, infasurandu-si bratul in jurul umerilor mei, „Nu stiu ce-i in neregula cu el. El n-a fost el insusi astazi”.

Eu am plans si mai tare. Am deschis gura si am incercat sa-i spun ca nu era el de vina, ca eu eram de vina, insa tot ce-a iesit a fost o bolboroseala.

Alice m-a imbratisat strans la pieptul ei.

Eu m-am uitat in sus si am vazut ca manerul usii se intorcea.

„Pleaca!”, a tipat Alice, insa manerul continua sa se invarta.

Atunci a intrat Edward in camera.